HCM Constanţa calificată. Frumos, nu dramatic!

Una din puţinele zile în care parcă nu am crezut în favoriţii mei, a fost după meciul din Polonia. Rar fac asta. După manşa tur m-am grăbit, ca mulţi alţii să cânt prohodul HCM-ului. Dar între timp, a fost derby-ul cu UCM Reşiţa, un meci pe care l-am trăit bineînţeles la cote maxime..M-am bucurat pentru Rudi, l-am..apostrofat pe Popescu.. l-am adulat necondiţionat pe Toma. Şi am câştigat! Toată săptămâna am aşteptat meciul retur cu Kielce. Infernul Sălii Sporturilor a fost clişeul câştigător, adică al 8-lea jucător de pe parchet! Laurenţiu a jucat, deşi era accidentat, a şi marcat de două ori, ceea ce dovedeşte încă o dată devotamentul lui pentru această echipă. Toţi au fost fantastici azi, în special portarii. Amândoi de data asta. Şi Rudi, şi Popică, au demonstrat că nu degeaba naţionala se bazează pe ei! Văd că Prosport-ul spune că a fost dramatic. Nu e adevărat! A fost frumos ca o zi de toamnă! O calificare meritată şi muncită, pe care o aşteptam cu toţii! Nici nu mai contează scorul acum. Echipa asta e câştigătoare! Mi-a mai câştigat încă o dată inima! Mulţumesc, băieţi!  

Rednic, uită-te… Cine e Yssouf Kone!

Liderul fără glorie al României a stat în genunchi pe coji de nucă în Ardeal. Explicaţia e simplă: Dinamo nu joacă nimic şi în sfârşit s-a găsit echipa care să evidenţieze asta. Poate scorul nu arată, e italienesc, sec, dar jocul a fost de senzaţie. Iniţial îmi luasem carneţelul să-mi mai notez una-alta, dar nici nu am apucat să îl deschid că CFR-ul era aproape în poarta lui Lobonţ. L-am dat deoparte, să nu pierd spectacolul. Cât entuziasm pe băieţii ăştia! Ce le-or fi făcând acolo la Cluj? Imi dau impresia că vin fără plămâni la stadion, aşa de mult aleargă! Şi pase din prima, călcăie, nişte ruperi de ritm extraordinare. Într-un cuvânt: CLASĂ. Sau dacă e să ne referim şi la Dinamo..clase. Peste. Dinamo nu înseamnă nimic fără Lobonţ şi Dănciulescu. De ce nu zic de Bratu? Pentru că viteza e singura lui calitate. Şi Dubarbier are viteză, dar ce tehnică! CFR Cluj i-a arătat lui Dinamo şi nu numai, că în fotbal nu trebuie să existe noţiunea de datorie, decât dacă se referă la bani din transferuri. În rest, ce e aia? Oare se aşteptau dinamoviştii la vreun pod de flori peste munţi, presărat cu punct sau puncte, în contul unei datorii, care de fapt era calea dreaptă de urmat? CFR Cluj i-a arătat lui Dinamo de ce joacă în Ligă şi nu se pregăteşte pentru ea. De ce e mai bine să taci şi să pregăteşti un meci decât să oferi dedicaţii muzicale la conferinţele de presă sau să iei la mişto unul din cinci jucători cu acelaşi nume. Oare când vor prinde rădăcini lecţiile astea de conduită pe care cei de la Cluj le oferă. Culmea, gratis, într-o lume viciată de bani! Bravo CFR, o lecţie vie de fotbal şi atitudine în cel mai vorbit campionat din Europa!

De-mi-si-a … Ce-si-n-ha..

S-a mai consumat un act pe scena Teatrului Giuleşti. După meciurile penibile din Liga I, oricine se aştepta ca măcar cu locul 14 din Liga II, Rapidul să facă spectacol. Aşteptare plăcută! Fanii prezenţi în tribune, deloc puţini, au fost mai degrabă un public de protest decât unul care să susţină jucătorii. Spun jucătorii pentru că nimeni nu poate să vadă în acest Rapid o echipă. Sunt doar nişte băieţi dezbinaţi de orgolii financiare, care au cam uitat că treaba lor e să joace fotbal. Nici măcar nu vreau să încerc să le găsesc circumstanţe atenuante. Meciul s-a câştigat clar în repriza secundă, după introducerea lui Cesinha şi Boya, iar mai apoi a lui Mardare. Sclipirea, forţa şi siguranţa. Acum că le-am înşiruit, îmi dau seama că lipsesc Rapidului, dar nu înţeleg de ce. E un paradox.. dar cum vorbim de Giuleşti, nimic nu e surprinzător! Am văzut, dincolo de meciul anost, şi momente bune de fotbal, de fineţe, dar .. nu intotdeauna glezna fină îţi poate câştiga un meci. Faza lui Cesinha de la golul de 2-1 le rămâne suporterilor ca o promisiune tacită. Pun pariu că toţi şi-au şoptit.. “Ăsta e RAPIDUL!”. Până şi confuzia comentatorilor, care nu ştiau dacă se strigă Demisia sau Cesinha, arată cam în ce situaţie este Clubul din Grant. Până la urmă ce se scanda?

Cu fruntea sus

Cred că de la finala Wimbeldon nu am mai stat aşa încordată în faţa televizorului. Fiind fană Rafa Nadal, am tremurat până la ultima minge ca să mă bucur de succesul favoritului. Aseară, Victor Hănescu a fost favoritul meu. Şi i-am rămas fidelă până la final, aşa cum a fost el. Nu vreau să mă pierd printre revere sau back-hand-uri sau slice-uri. Victor le-a făcut pe toate. Şi le-a făcut bine, pentru ca publicul român să tresară şi să zâmbească de fiecare dată. Un prim set zmuls numărului 3 mondial ne-a aprins speranţele. Ce dacă s-a decis în tie-break? Victor a continuat să ne impresioneze şi să îl impresioneze şi pe Djokovic, care nu de puţine ori l-a aplaudat. Setul 2 a fost la o minge de România, împreună cu un meci istoric şi o calificare mai departe. Dar Djokovic şi-a arătat clasa, aseară puţin chinuită de un român ambiţios, ducând meciul în decisiv. După pauza de publicitate, când am văzut doctorul masându-i piciorul lui Victor, am încremenit. Să fie accidentare? Iar? De la primul serviciu s-a văzut că Victor nu mai era acelaşi din setul 2. Nu pot să îmi închipui ce era în sufletul lui. A abandonat la 3-1 pentru sârb. Mă gândesc că dacă nu şi-ar fi pierdut servicul, ar mai fi forţat..

Tăcut, cum îl ştim, a ieşit din competiţie cu fruntea sus, pentru că a fost preţ de 2 seturi fără o minge, peste locul 3 mondial.