Etapa a3a din Liga I a adus unele rezultate firesti, asteptate, dar totusi clasamentul e unul care in alti ani ar fi parut bizar. Campioana a batut pe Steaua, dar e pe locul 5, Dinamo a facut scor cu Ceahlaul dar e pe locul 7, iar Rapidul joaca, dar nu aduna puncte si e pe un loc retrogradabil pentru numele sau. In conditiile in care cel mai spectaculos meci,pare-se, a fost intre Gaz Metan Medias si International Pitesti se intrevede o saptamana grea pentru echipele care joaca in Europa. O competitie in care punctele au inceput sa conteze enorm si care nu da doi bani pe clasamentul Ligii I. Totusi CFR Cluj s-a instalat pe locul 1,desi a jucat un fotbal mai discret si mai sarac decat in anul in care a fost campioana, fiind urmata de Timisoara, o echipa reinventata de “credinciosul” Sabau. Distantele intre locuri sunt deocamdata mici, dar daca echipele cu asa-zise pretentii nu isi schimba modul de a trata meciurile, exista premise serioase sa avem unul din cele mai slabe inceputuri de campionat din ultimii ani.

Vine o vreme când pur şi simplu te saturi să te uiţi la fotbal. De fapt .. la care fotbal?? Că nu mai e loc de el, printre Becali, Becali, Becali. Încep să revin la sentimente mai bune şi să zic că era mai ok, pentru liniştea multor neuroni privitori…, caaaaaaaaa musiu Becali să îşi lanseze o televiziune proprie. Becali TV, Steaua TV, Sfânta Treime Tv- Doamne Iartă-mă! Ceva, dar să ne mai lase! Cred că şi 80% din suporterii Stelei s-au săturat de el. Omul ăsta nu are nicio logică, în afară de logica banului. Pentru mine, Becali rămâne un non-sens. Să mă înjure suporterii, dar fraţilor, nu a investit Becali în Steaua cât a luat din prezenţele şterse în Champions League. Milioane, pe care apoi le-a (chipurile) reinvestit şi a dus echipa pe marile culmi……. Aiurea! Am tot respectul pentru machidoni, Dobrogea e plină, însă acest nene care conduce Steaua e un.. clovn. Am citit azi ceva interesant, cum că la un congres oarecum recent al machidonilor (acum vreo doi ani) la care participa şi sus-numitul, trebuia să fie ales cel mai iubit machidon din România. Evident, Becali se aştepta să bată el cu majoritate de voturi, eventual un 5-3 sau derivate, numai că toată comunitatea l-a ales pe Hagi! Încă o dată: PE HAGI! Coincidenţa face ca treaba asta să se întâmple înainte ca Gică să fie numit la Steaua. Doar coincidenţa, nu altceva! În semn de respect pentru distincţia primită, a zis că ar fi bine să se împace cu eeeeeeel, să se împace cu suporteeeeeeeeeeeriii. Uite aşa pac-pac, Hagi antrenor la Steaua. Gigi, din interes şi Hagi din iubire! Buuuuuuun! Îl ştim cu toţii pe Hagi. E un om de o diplomaţie “stângace” aşa, cam cum era şi pe teren. L-a înţepat în dese rânduri pe patron, dar rareori s-a prins. Însă a sfârşit..in the end, după ce şi-a împlinit un vis, acela de a duce Steaua în Ligă.. Şi cum toţi avem vise, după Hagi trebuia să vină un alt mare idol al tribunelor. Lăcătuş. Omul a venit cu o strategie, cu oareşce idei de joc, dar de undeva de sus se cam dicta totul. Nu-i nimic, încasăm.. îşi zicea Antrenorul, la ficat nu se învineţeşte! A înghiţit pe nemestecate dvd-uri ca Toja, Arthuro sau Tiago.. totul pentru tribună. Las că văd io cum fac, îşi zicea. Şi a făcut destule, fără să ştie. Acum Supremul ( că dacă tot PeReMeul are un tribun..) mai pregăteşte un antrenor. Eu mă întreb de ce se mai chinuie?? E acuma oferta aia la Cosmote, aşa că ar putea să mă invite şi pe mine Gigi să stăm pe întuneric. Eu să-i tai venele, el să facă tactica! Ce să-l mai chinuie pe Munteanu? Să-l distrugă şi pe el? Hai să vedem unde merge Lăcătuş să antreneze, că de Hagi ştim cu toţii că stă la hotel..

Când am “deschis” eu ochii în fotbalul românesc, nu era B. Doar D. Şi S. sâsâia că n-avea de-ales. Acuma traduceţi voi dacă vorbesc de Becali, Dinamo sau Sacoşe.

PS: N-am mai scris de CFR că m-am enervat. Meci prost făcut de clujeni, cu o echipă pe care aş pune-o pe aceeaşi treaptă cu Oţelul Galaţi sau Unirea Urziceni. Ghinion că şi-au descoperit Bănelul tocmai acum. Şi pentru mine, că înainte să zică unii şi alţii că  - acuma tre să citez – “dacă nu dădeau autogol, nici în două săptămâni nu marcau francezii….” o spusesem eu în sinea mea, numai că deja dormeam.

Povestea meciului Steaua-Lyon a început înainte de primul fluier. Poate de la Galaţi..Cu declaraţii războinice, speranţe, aroganţe.. Acum s-a şi terminat! Dumnezeu a reuşit să îşi facă loc în agendă, dar n-a putut să stea decât o repriză. Mai avea treabă.. Poate s-a supărat pe pumnii lui Lăcă de la 2-0, care cel mai probabil se îndreptau spre oficială! “Uite Gigi, Rădoi e în apărare!! Uite Gigi, Arthuro nu e manechin!! Uite Gigi, conducem la două goluri pe Lyon, maşina franceză de fotbal!!” “Ptiu!, na!”. Oare ne aşteptam ca Steaua să bată pe Lyon, când naţionala României nu a putut învinge Franţa? Scenariul cu 2-0 s-a repetat. Ce atâta comentariu că gestionare, antrenor, bruma de mâine!!? E vorba de mentalitate şi valoare! Atâta se poate! Atât poate Steaua, de ce să căutam scuze? Dacă am ajuns să ne agăţam ca o ultimă speranţă că Steaua a egalat pe Otopeni în ultimele minute… atunci ce mai căutăm în Liga Campionilor? Francezii au inventat un fus orar agresiv ca să mai doarmă 33 de minute. Şi după, focul la ei! Au jucat fotbal, ce mai! Pe când Steaua, a jucat la plesneală! Au marcat două goluri ca doi ghiocei răsăriţi în Joseni pe decembrie. Dar nu au fost ghioceii de primăvară europeană, nu? Păcat de un antrenor veşnic răguşit, precum Lăcătuş. Păcat de transferul lui Rădoi. Dacă ar mai pleca şi el, s-ar putea în sfârşit striga că şi la Steaua e criză! Patronul spunea astăzi că pentru el “Liga Campionilor e deja o rutină”. Poate voia să spună că cecurile venite de pe la for sunt o rutină. Poate Gigi a învestit, poate a pus şi suflet, însă fotbalul nu se joacă în altar, cu Doamne-Doamne arbitru! Steaua a mai primit încă o lecţie de fotbal. Bine măcar că a venit de la o echipă mare!

Şi au mai rămas două… Încă o săptămână în Ligă. Abia aştept meciurile. Mă bag şi la pronosticuri. CFR bate cu 1-0 sau 2-1, iar Steaua pierde cu 2-0. Zic şi eu. Da, măăăă! Steaua lui Becali, care dreacu (cum imi zicea cineva..) !! Toată încrederea mi-o pun în  CFR! Pentru ei, deja văd ghiocei! Şi sincer, merită! Hai să vedem ce-o fi! Nu sunt nici “ceferistă”, nici “roş-albastră”.. doar îmi dau cu părerea! Iarăşi.. să fie fotbal!

Una din puţinele zile în care parcă nu am crezut în favoriţii mei, a fost după meciul din Polonia. Rar fac asta. După manşa tur m-am grăbit, ca mulţi alţii să cânt prohodul HCM-ului. Dar între timp, a fost derby-ul cu UCM Reşiţa, un meci pe care l-am trăit bineînţeles la cote maxime..M-am bucurat pentru Rudi, l-am..apostrofat pe Popescu.. l-am adulat necondiţionat pe Toma. Şi am câştigat! Toată săptămâna am aşteptat meciul retur cu Kielce. Infernul Sălii Sporturilor a fost clişeul câştigător, adică al 8-lea jucător de pe parchet! Laurenţiu a jucat, deşi era accidentat, a şi marcat de două ori, ceea ce dovedeşte încă o dată devotamentul lui pentru această echipă. Toţi au fost fantastici azi, în special portarii. Amândoi de data asta. Şi Rudi, şi Popică, au demonstrat că nu degeaba naţionala se bazează pe ei! Văd că Prosport-ul spune că a fost dramatic. Nu e adevărat! A fost frumos ca o zi de toamnă! O calificare meritată şi muncită, pe care o aşteptam cu toţii! Nici nu mai contează scorul acum. Echipa asta e câştigătoare! Mi-a mai câştigat încă o dată inima! Mulţumesc, băieţi!  

Liderul fără glorie al României a stat în genunchi pe coji de nucă în Ardeal. Explicaţia e simplă: Dinamo nu joacă nimic şi în sfârşit s-a găsit echipa care să evidenţieze asta. Poate scorul nu arată, e italienesc, sec, dar jocul a fost de senzaţie. Iniţial îmi luasem carneţelul să-mi mai notez una-alta, dar nici nu am apucat să îl deschid că CFR-ul era aproape în poarta lui Lobonţ. L-am dat deoparte, să nu pierd spectacolul. Cât entuziasm pe băieţii ăştia! Ce le-or fi făcând acolo la Cluj? Imi dau impresia că vin fără plămâni la stadion, aşa de mult aleargă! Şi pase din prima, călcăie, nişte ruperi de ritm extraordinare. Într-un cuvânt: CLASĂ. Sau dacă e să ne referim şi la Dinamo..clase. Peste. Dinamo nu înseamnă nimic fără Lobonţ şi Dănciulescu. De ce nu zic de Bratu? Pentru că viteza e singura lui calitate. Şi Dubarbier are viteză, dar ce tehnică! CFR Cluj i-a arătat lui Dinamo şi nu numai, că în fotbal nu trebuie să existe noţiunea de datorie, decât dacă se referă la bani din transferuri. În rest, ce e aia? Oare se aşteptau dinamoviştii la vreun pod de flori peste munţi, presărat cu punct sau puncte, în contul unei datorii, care de fapt era calea dreaptă de urmat? CFR Cluj i-a arătat lui Dinamo de ce joacă în Ligă şi nu se pregăteşte pentru ea. De ce e mai bine să taci şi să pregăteşti un meci decât să oferi dedicaţii muzicale la conferinţele de presă sau să iei la mişto unul din cinci jucători cu acelaşi nume. Oare când vor prinde rădăcini lecţiile astea de conduită pe care cei de la Cluj le oferă. Culmea, gratis, într-o lume viciată de bani! Bravo CFR, o lecţie vie de fotbal şi atitudine în cel mai vorbit campionat din Europa!

S-a mai consumat un act pe scena Teatrului Giuleşti. După meciurile penibile din Liga I, oricine se aştepta ca măcar cu locul 14 din Liga II, Rapidul să facă spectacol. Aşteptare plăcută! Fanii prezenţi în tribune, deloc puţini, au fost mai degrabă un public de protest decât unul care să susţină jucătorii. Spun jucătorii pentru că nimeni nu poate să vadă în acest Rapid o echipă. Sunt doar nişte băieţi dezbinaţi de orgolii financiare, care au cam uitat că treaba lor e să joace fotbal. Nici măcar nu vreau să încerc să le găsesc circumstanţe atenuante. Meciul s-a câştigat clar în repriza secundă, după introducerea lui Cesinha şi Boya, iar mai apoi a lui Mardare. Sclipirea, forţa şi siguranţa. Acum că le-am înşiruit, îmi dau seama că lipsesc Rapidului, dar nu înţeleg de ce. E un paradox.. dar cum vorbim de Giuleşti, nimic nu e surprinzător! Am văzut, dincolo de meciul anost, şi momente bune de fotbal, de fineţe, dar .. nu intotdeauna glezna fină îţi poate câştiga un meci. Faza lui Cesinha de la golul de 2-1 le rămâne suporterilor ca o promisiune tacită. Pun pariu că toţi şi-au şoptit.. “Ăsta e RAPIDUL!”. Până şi confuzia comentatorilor, care nu ştiau dacă se strigă Demisia sau Cesinha, arată cam în ce situaţie este Clubul din Grant. Până la urmă ce se scanda?

Cred că de la finala Wimbeldon nu am mai stat aşa încordată în faţa televizorului. Fiind fană Rafa Nadal, am tremurat până la ultima minge ca să mă bucur de succesul favoritului. Aseară, Victor Hănescu a fost favoritul meu. Şi i-am rămas fidelă până la final, aşa cum a fost el. Nu vreau să mă pierd printre revere sau back-hand-uri sau slice-uri. Victor le-a făcut pe toate. Şi le-a făcut bine, pentru ca publicul român să tresară şi să zâmbească de fiecare dată. Un prim set zmuls numărului 3 mondial ne-a aprins speranţele. Ce dacă s-a decis în tie-break? Victor a continuat să ne impresioneze şi să îl impresioneze şi pe Djokovic, care nu de puţine ori l-a aplaudat. Setul 2 a fost la o minge de România, împreună cu un meci istoric şi o calificare mai departe. Dar Djokovic şi-a arătat clasa, aseară puţin chinuită de un român ambiţios, ducând meciul în decisiv. După pauza de publicitate, când am văzut doctorul masându-i piciorul lui Victor, am încremenit. Să fie accidentare? Iar? De la primul serviciu s-a văzut că Victor nu mai era acelaşi din setul 2. Nu pot să îmi închipui ce era în sufletul lui. A abandonat la 3-1 pentru sârb. Mă gândesc că dacă nu şi-ar fi pierdut servicul, ar mai fi forţat..

Tăcut, cum îl ştim, a ieşit din competiţie cu fruntea sus, pentru că a fost preţ de 2 seturi fără o minge, peste locul 3 mondial.

O vorbă din popor spune că- virgulă – Cupa României e competiţia surprizelor. Oare la ce se referă de fapt? La rezultate, la evoluţii? Sau la ambele? Ieri mi-am pierdut 2 ore din viaţă uitându-mă la un meci Tg. Mureş- Dinamo (recunosc că nu aveam cu ce să umplu timpul până la meciul lui Hănescu). Dar.. totuşi , hai să văd liderul la lucru, în compania unei echipe de Liga a3a până la urmă (că şi-au cumpărat locul în B2). Cu alte cuvinte mă aşteptam să văd un joc antrenant, spectaculos, să dea şi nefericitul Goian un gol din 0,5 metri, scor fluviu.. etc.. În schimb am vazut alt meci. FC Suita de nasuri pe sus vs. Determinarea Tg. Mureş! Dinamo şi-a trimis în teren cică al doilea unşpe. Păi dacă ăia sunt jucători de liga I atunci… Băieţii aia trebuiau să intre în teren cu o determinare soră cu disperarea şi să arate care merită în primul 11. Da de unde? Nici “inima Banatului”, nici “Ronaldinho din Groapă”.. care erau piese mai grele, nu au arătat nimic. Ce să mai zic de aia de prin Mali, Bali care au arătat mai degrabă valenţe (comice) de patinaj. Un scor ruşinos pînă la urmă. Un 2-1 chinuit, stabilit de doi oameni, ba nu, de un fotbalist complet şi de unul norocos. Dacă stiţi marcatorii lui Dinamo, îi ghiciţi voi.

Mai târziu zapând intre Sport.ro şi Antenă, aflam că la Cluj era un meci de senzaţie. U şi CFR se conduceau, se egalau, spectacol. S-a terminat 14-13 pentru CFR. Ia uite, frate, şi pentru rating să fi dat Antena meciul lui Dinamo? Cică şi Steaua avea viaţă grea cu Sportul. Neinteresant, Hănescu tocmai câştigase setul al doilea cu 6-2.

Oricum dintre Steaua şi Dinamo, aleg Steaua. Adică rezervele ei. Au jucat bine, au avut şi ghinion, măcar au fost învinşi de o echipă care acum 4 ani, termina campionatul în careul de aşi. Un 2-0 meritat sau nu al Sportului, dar măcar nu s-au umplut steliştii de ruşine, printr-un joc mediocru.

Aşadar Cupa asta cerne câteodată. Titulari de rezerve şi fotbalişti de .. ciobănaşi! 

Ieri după-amiază, fosta gimnastă Lavinia Miloşovici, s-a despărţit de cea mai strălucitoare medalie din viaţa ei. Duminică, fetiţa ei a încetat din viaţă, după o cruntă suferinţă, la numai.. 4 anişori. Primul gând care mi-a venit a fost aparent meschin – “bine că s-a dus”, mă gândeam că s-a terminat durerea unui sufleţel, care poate nici nu înţelegea ce se întâmplă cu el. Dar, oricum ar fi, cineva tot suferă. În tăcere şi demnitate, exact aşa cum a trăit în plan sportiv şi personal, Lavinia trăieşte o dramă. Una reală, pe care doar pe alocuri media s-a sinchisit să o prezinte publicului. Adică s-a preferat ”dramatizarea” unui meci cu Franţa, umplerea ecranului cu Marian Iancu, convorbiri interminabile cu Gigi.. lucruri şi oameni care au oferit României până acum doar promisiuni, nicidecum medalii de aur. Când această CAMPIOANĂ a avut nevoie de ajutor, mai toţi i-au întors spatele. Poate destinul fetiţei ar fi fost acelaşi, dar măcar avea o şansă în plus. Cel mai grav e că ne uităm atât de uşor valorile palpabile ale ţării şi le ridicăm statui unor aproape-valori sau plănuim să scriem cărţi despre ei. Unii dintre ei au măcar o maşină de valoarea unei operaţii în străinătate.

Capul sus, Lavinia! Eşti o învingătoare!