HCM Constanţa calificată. Frumos, nu dramatic!

Una din puţinele zile în care parcă nu am crezut în favoriţii mei, a fost după meciul din Polonia. Rar fac asta. După manşa tur m-am grăbit, ca mulţi alţii să cânt prohodul HCM-ului. Dar între timp, a fost derby-ul cu UCM Reşiţa, un meci pe care l-am trăit bineînţeles la cote maxime..M-am bucurat pentru Rudi, l-am..apostrofat pe Popescu.. l-am adulat necondiţionat pe Toma. Şi am câştigat! Toată săptămâna am aşteptat meciul retur cu Kielce. Infernul Sălii Sporturilor a fost clişeul câştigător, adică al 8-lea jucător de pe parchet! Laurenţiu a jucat, deşi era accidentat, a şi marcat de două ori, ceea ce dovedeşte încă o dată devotamentul lui pentru această echipă. Toţi au fost fantastici azi, în special portarii. Amândoi de data asta. Şi Rudi, şi Popică, au demonstrat că nu degeaba naţionala se bazează pe ei! Văd că Prosport-ul spune că a fost dramatic. Nu e adevărat! A fost frumos ca o zi de toamnă! O calificare meritată şi muncită, pe care o aşteptam cu toţii! Nici nu mai contează scorul acum. Echipa asta e câştigătoare! Mi-a mai câştigat încă o dată inima! Mulţumesc, băieţi!  

Adevăratele drame

Ieri după-amiază, fosta gimnastă Lavinia Miloşovici, s-a despărţit de cea mai strălucitoare medalie din viaţa ei. Duminică, fetiţa ei a încetat din viaţă, după o cruntă suferinţă, la numai.. 4 anişori. Primul gând care mi-a venit a fost aparent meschin – “bine că s-a dus”, mă gândeam că s-a terminat durerea unui sufleţel, care poate nici nu înţelegea ce se întâmplă cu el. Dar, oricum ar fi, cineva tot suferă. În tăcere şi demnitate, exact aşa cum a trăit în plan sportiv şi personal, Lavinia trăieşte o dramă. Una reală, pe care doar pe alocuri media s-a sinchisit să o prezinte publicului. Adică s-a preferat ”dramatizarea” unui meci cu Franţa, umplerea ecranului cu Marian Iancu, convorbiri interminabile cu Gigi.. lucruri şi oameni care au oferit României până acum doar promisiuni, nicidecum medalii de aur. Când această CAMPIOANĂ a avut nevoie de ajutor, mai toţi i-au întors spatele. Poate destinul fetiţei ar fi fost acelaşi, dar măcar avea o şansă în plus. Cel mai grav e că ne uităm atât de uşor valorile palpabile ale ţării şi le ridicăm statui unor aproape-valori sau plănuim să scriem cărţi despre ei. Unii dintre ei au măcar o maşină de valoarea unei operaţii în străinătate.

Capul sus, Lavinia! Eşti o învingătoare!

Un personal numit dorinţă..

Stând pe un peron de gară poţi afla toate bârfele din lume. E ca un cartel al zvonurilor. Lumea vorbeşte că de ani de zile, pe acelaşi peron, din aceeaşi haltă, zăboveşte un moşneag posomorât. Să nu mai fi zâmbit din secolul trecut. Dar de rânjit, rânjeşte hâtru an de an. An de an, merge pe o plajă numai a lui, îndepărtată, şi construieşte un castel înalt şi frumos, în care să încapă toţi copiii lui. N-or fi mulţi, dar sunt al naibii de inimoşi şi răbdători. Îi adună cu blândeţe în jurul lui, le sădeşte de doi lei speranţe pentru întregire şi apoi se trezeşte ca vine mareea de mai. Şi-i părăseşte..Mai trec pe la voi şi la anul..

 Am luat de 2 lei un creion şi i-am lăsat moşului un bilet cum dormea pe partea stângă : “Scoală-te de umblă, moş R.., uite la 19:23 vine personalul. S-ar putea să fie ultimul care te duce la copii, căci ei se îndoiesc să mai vină!”

Dar mi-e teamă că la cât de încăpăţânat e şi la cât îi place să viseze .. nu se mai trezeşte