Pumni spre ce(r)?

Povestea meciului Steaua-Lyon a început înainte de primul fluier. Poate de la Galaţi..Cu declaraţii războinice, speranţe, aroganţe.. Acum s-a şi terminat! Dumnezeu a reuşit să îşi facă loc în agendă, dar n-a putut să stea decât o repriză. Mai avea treabă.. Poate s-a supărat pe pumnii lui Lăcă de la 2-0, care cel mai probabil se îndreptau spre oficială! “Uite Gigi, Rădoi e în apărare!! Uite Gigi, Arthuro nu e manechin!! Uite Gigi, conducem la două goluri pe Lyon, maşina franceză de fotbal!!” “Ptiu!, na!”. Oare ne aşteptam ca Steaua să bată pe Lyon, când naţionala României nu a putut învinge Franţa? Scenariul cu 2-0 s-a repetat. Ce atâta comentariu că gestionare, antrenor, bruma de mâine!!? E vorba de mentalitate şi valoare! Atâta se poate! Atât poate Steaua, de ce să căutam scuze? Dacă am ajuns să ne agăţam ca o ultimă speranţă că Steaua a egalat pe Otopeni în ultimele minute… atunci ce mai căutăm în Liga Campionilor? Francezii au inventat un fus orar agresiv ca să mai doarmă 33 de minute. Şi după, focul la ei! Au jucat fotbal, ce mai! Pe când Steaua, a jucat la plesneală! Au marcat două goluri ca doi ghiocei răsăriţi în Joseni pe decembrie. Dar nu au fost ghioceii de primăvară europeană, nu? Păcat de un antrenor veşnic răguşit, precum Lăcătuş. Păcat de transferul lui Rădoi. Dacă ar mai pleca şi el, s-ar putea în sfârşit striga că şi la Steaua e criză! Patronul spunea astăzi că pentru el “Liga Campionilor e deja o rutină”. Poate voia să spună că cecurile venite de pe la for sunt o rutină. Poate Gigi a învestit, poate a pus şi suflet, însă fotbalul nu se joacă în altar, cu Doamne-Doamne arbitru! Steaua a mai primit încă o lecţie de fotbal. Bine măcar că a venit de la o echipă mare!

Wolfsburg 1 – Rapid ZERO

Ce-ai gândit, senor Peseiro, când te-ai vrut ultradefensiv? Probabil nimic. Wolfsburg nu a demonstrat azi că ar merita sau nu să fie în grupe în locul Rapidului. Nici nemţii nu au jucat nimic. Dar nici Rapid. A fost un fel de ZERO-ZERO, numai că ei au marcat. Un penalty discutabil şi un joc steril de ambele părţi au decis un meci de la care cu siguranţă aşteptam mai multe. Echipa lui Vasile-Pardo aşteaptă returul. AMR 14.

Bayern Uber Alles

 

Au fost şi oameni care au privit cu alţi ochi victoria de aseară a CFR-ului. Vreo 11 şi ceva. I-am văzut pe toţi în Ghencea astă-seară. Victoria rivalilor din campionat i-a injectat pe roş-albaştri cu orice altceva în afară de dorinţă şi angajament. Pe o ploaie mai degrabă nemţească … nemţii au răpus italieneşte Steaua. C-aşa a fost să fie. Numai 1-0. Lăcătuş a făcut echipa în aşa fel încât să fie ofensivă. A renunţat la jocul cu 2 închizători, folosindu-l doar pe Lovin, l-a tras în centru pe Toja, pentru mai multă creativitate şi l-a titularizat pe Arthuro pentru a compensa la capitolul forţă. În schimb s-a ales cu un mijloc rupt, unde Lovin a părut în majoritatea timpului depăşit de situaţie, cu Toja pendulând haotic între atac şi apărare şi cu Arthuro de cele mai multe ori izolat. Semedo şi Szekely, aripile viteziste ale Stelei, nu au reuşit prea multe incursiuni spre careul advers, fiind aproape instantaneu puşi la respect de puternicii fundaşi ai lui Bayern. Golul a picat în minutul 15, după o lovitură liberă executată de Schweinsteiger şi materializată pe tabelă de Van Buyten ca o “aroganţă” făcută steliştilor, cândva experţi la faze fixe. Steaua a început să pună ceva presiune prin minutul 25, când Lovin a şutat puternic din afara careului, însă mingea a lovit bara. Oftatul tribunei se putea transforma în ole-uri, dacă reluarea lui Semedo nimerea spaţiul porţii. Însă, ghinion şi plasă laterală. În astfel de meciuri şi în astfel de competiţii mai depinzi şi de jocul dintre noroc şi ghinion. 5 minute mai târziu Dayro Moreno a luat şi el la ţintă bara şi Steaua primea semne divine că se poate. Şi în minutul 60 altă bară. Exasperant! Nu numai prin bare, ci şi prin faptul că Zapata a scos goluri gata făcute. Poate fi cu siguranţă desemnat omul meciului, numai lui datorându-se proporţiile mici ale scorului. Nemţii nu au strălucit la capitolul tehnică, însă au practicat un joc eficient, simplu, în viteză, o viteză care pe alocuri Stelei i-a lipsit. Se poate da vina pe ploaie, pe absenţa căpitanului, pe CFR, pe Roma, însă adevărul rămâne undeva.. la mijloc. Acolo a câştigat Bayern meciul. Păcat, că trei puncte ar fi arătat mai bine lângă alte trei.

Avem o campioană!

Acum 5 sau 6 ani CFR Cluj îşi târâia crampoanele prin noroiul Diviziei C. Aseară a demonstrat că încă mai crede în poveşti. Cu Feţi-Frumoşi care cresc într-un an cât alţii într-o istorie şi miros de gazon italian. Astfel că debutul echipei ardelene în cea mai puternică competiţie a cluburilor nu a fost recomandat scepticilor sau cârcotaşilor cântăreţi de prohod. CFR Cluj a călcat pe terenul Romei cu o dezinvoltură extraordinară, ce parcă anunţa marele rezultat şi a reuşit un meci fabulos. Am văzut pe Olimpico o ECHIPĂ în adevăratul sens al cuvântului, pe cât de cosmopolită, pe atât de determinată. Deşi meciul a început greoi şi golul lui Panucci din minutul 17 prevestea un 1 solist, ceferiştii nu şi-au pierdut cumpătul şi şi-au rezervat o jumătate de oră pentru a se obişnui cu atmosfera de Ligă. Jumătate de oră până la faza superbă creată de Eugen Trică. Trei atingeri, un călcâi magic şi un şut perfect. Şi Culio. Aceasta a fost reţeta ce a declanşat veriga lipsă a CFR-ului – speranţa. Probabil că nu au sperat, pentru că nu au avut nici prea mulţi susţinători. 

Ce s-o fi întâmplat la vestiare în pauză? Cred că ne interesează prea puţin din moment ce s-au întors cu gol. Înainte de fluierul de start al reprizei a doua, jucătorii de la CFR se îmbrăţişau, se încurajau, aşa ca între argentinieni, brazilieni şi români. Gestul avea să se repete în minutul 48, când acelaşi Culio îşi aducea echipa în faţa Romei. Un gest frumos de unitate. Căci asta am văzut acolo în teren. Unitate. Dacă ar fi să judecăm fiecare compartiment în parte, prea multe de reproşat nu am avea. Poate doar faptul că Gabi Mureşan nu e la naţională, că în rest am văzut la CFR o apărare exactă şi elegantă, cum îi şade bine unei echipe de Champions League. Am mai văzut un Tony neobosit, un Cadu vrednic de banderolă şi un Edi Stăncioiu care cu siguranţă a cunoscut mingea oficială de joc. De la golul al doilea, nici măcar intrarea lui Francesco Totti nu a mai putut resuscita Roma şi precipitarea italienilor s-a transformat în calmitate şi siguranţă pentru campioana României. Cred că mulţi s-au convins aseară că avem o campioană. Una care ne-a arătat 94 de minute de fotbal la debutul istoric în Liga Campionilor. Ceea ce nu e puţin deloc.

Ce spuneai, Culio? Că ai să joci pentru România? Mulţumim!