Cred că de la finala Wimbeldon nu am mai stat aşa încordată în faţa televizorului. Fiind fană Rafa Nadal, am tremurat până la ultima minge ca să mă bucur de succesul favoritului. Aseară, Victor Hănescu a fost favoritul meu. Şi i-am rămas fidelă până la final, aşa cum a fost el. Nu vreau să mă pierd printre revere sau back-hand-uri sau slice-uri. Victor le-a făcut pe toate. Şi le-a făcut bine, pentru ca publicul român să tresară şi să zâmbească de fiecare dată. Un prim set zmuls numărului 3 mondial ne-a aprins speranţele. Ce dacă s-a decis în tie-break? Victor a continuat să ne impresioneze şi să îl impresioneze şi pe Djokovic, care nu de puţine ori l-a aplaudat. Setul 2 a fost la o minge de România, împreună cu un meci istoric şi o calificare mai departe. Dar Djokovic şi-a arătat clasa, aseară puţin chinuită de un român ambiţios, ducând meciul în decisiv. După pauza de publicitate, când am văzut doctorul masându-i piciorul lui Victor, am încremenit. Să fie accidentare? Iar? De la primul serviciu s-a văzut că Victor nu mai era acelaşi din setul 2. Nu pot să îmi închipui ce era în sufletul lui. A abandonat la 3-1 pentru sârb. Mă gândesc că dacă nu şi-ar fi pierdut servicul, ar mai fi forţat..
Tăcut, cum îl ştim, a ieşit din competiţie cu fruntea sus, pentru că a fost preţ de 2 seturi fără o minge, peste locul 3 mondial.
Publicat de erfan 