Derby-uri

Dacă e să aruncăm o privire pe desfăşurătorul etapei a-9a, vom găsi mai multe derby-uri decât credeam. Am mai avut deci derby-ul polistelor, derby-ul de Uefa, derby-ul marilor speranţe sau derby-ul echipelor de pe lângă ape mijlocii şi mari. Practic, oricărui meci îi putem găsi o chestie mică şi să-l facem derby. Dintre toate cele de mai sus, să fi impresionat vreo două.

Lideri şi fotbal

Înainte de derby, am făcut un popas la GSP TV să văd la treabă noul lider al României. Asta după ce făcusem pronosticul de 1X, care până la urmă chiar mi-a ieşit. Deci ştiam cu siguranţă cine va ocupa fotoliul de lider. După un meci pe care poate să îl judece lejer şi tribunalul poporului. Dinamo nu a impresionat cu nimic, parcă tot Gloria a fost starleta, sub privirile obosite ale Lordului de odinioară. Urât meci, urâtă atmosferă şi mai urât gest. Astfel că singura legătură pe care o pot găsi între meciurile vedetă de aseară, e că ambele s-au jucat în Ardeal. În fine, Dinamo e pe primul loc într-un campionat propriu, parcă joacă fotbalul  cu alte ghete.

 CFR-Steaua. Să spunem că ne aşteptam la mai mult am fi ipocriţi. Şi invers. Nu a fost un meci spectaculos, însă am văzut munca serioasă a doi antrenori deasemenea serioşi. Disciplina tactică nu a dispărut, chiar dacă unii jucători nu au evoluat pe posturile lor obişnuite. Steaua a deschis scorul repede, în minutul 8, dar nu a rezistat prea mult. Dacă meciul se încheia prin minutul 20, puteam spune că Steaua a câştigat meciul. Şi pe merit. Pentru că 20 de minute a jucat un fotbal bun, modern, fără bubuisme autohtone. După minutul 20 CFR-ul s-a “băgat la joc”. Parcă mai văzusem o dată filmul ăsta. Clujenii mai fuseseră conduşi şi pe Olimpico. S-a pus o presiune extremă pe apărarea Stelei. Bara lui Mureşan din minutul 25, şuturile lui Culio, viteza lui Dubarbier, i-au făcut pe stelişti să resimtă cu adevărat lipsa Căpitanului. Atât în teren cât şi pe tabelă. Minutul 36, şut Dubarbier, din afara careului, Zapata spectator. 1-1. Mi-am zis că începe derby-ul. Dar……singurele ocazii importante ale Stelei au mai venit de la Arthuro- care a bifat încă un meci nefericit în tricoul Stelei- şi Toja. Nici CFR-ul nu a mai impresionat prin ocazii deosebite, însă a dominat teritorial şi a avut şi posesie superioară. Pe margine, Trombetta îşi aplauda jucătorii chiar şi când greşeau, corectându-i părinteşte. Nu ştiu de ce m-am gândit la Tadici când l-am văzut. Şi la Andone. A numărat cineva înjurăturile care ieşeau dintre fălcile lui la fiecare meci?.. 

Per total, a fost un meci bun. Însă pronosticul meu rămâne acelaşi, înclin cu siguranţă balanţa în favoarea CFR-ului. Dacă erau mai atenţi, în 73 de minute luau 3 puncte. Ne-am convins că întradevăr avem două echipe care joacă în Champions League. Poate au mai vazut şi alţii meciul, care de ani de zile se pregătesc şi de ani de zile visează să ajungă acolo. Mai e nevoie şi de altceva..

Se joacă cu gura închisă

Nimeni nu mai poate pune la îndoială că meciul CFR-Steaua este un derby. Nici Academia română şi niciun individ cu ochelari, pasionat de etern-itate. Ce vom vedea diseară este un meci european. Mai exact de Champions League, între două echipe care au de spart nuci tari săptămâna care vine şi care au norocul (deşi rămâne de văzut cum se va împărţi) unei repetiţii de lux. Am amânat să scriu despre acest meci până azi pentru că aşteptam să plouă cu noroi, dinspre Bucureşti, via Buzău şi retur. Să apară avortoni bastarzi, valize cu euro şi bomboane pe băţ. Asta aşa ca un can-can, concluziile sportive le trăgeam oricum după minutul 90+. Nu s-a întâmplat nimic. Ba dimpotrivă. Am avut parte numai de realism, entuziasm, declaraţii de bun-simţ şi multe alte lucruri ce sigur nu ţin de lucrătura diavolului, ci mai degrabă de ideal şi divin. E bine că s-a întâmplat aşa, acum mai rămâne ca şi spectacolul fotbalistic să fie de aceeaşi calitate. La fel şi cel din tribune, dacă tot au umplut clujenii stadionul. Ar fi păcat.

Şi ca un pronostic : 1X. Să fie fotbal!

Un personal numit dorinţă..

Stând pe un peron de gară poţi afla toate bârfele din lume. E ca un cartel al zvonurilor. Lumea vorbeşte că de ani de zile, pe acelaşi peron, din aceeaşi haltă, zăboveşte un moşneag posomorât. Să nu mai fi zâmbit din secolul trecut. Dar de rânjit, rânjeşte hâtru an de an. An de an, merge pe o plajă numai a lui, îndepărtată, şi construieşte un castel înalt şi frumos, în care să încapă toţi copiii lui. N-or fi mulţi, dar sunt al naibii de inimoşi şi răbdători. Îi adună cu blândeţe în jurul lui, le sădeşte de doi lei speranţe pentru întregire şi apoi se trezeşte ca vine mareea de mai. Şi-i părăseşte..Mai trec pe la voi şi la anul..

 Am luat de 2 lei un creion şi i-am lăsat moşului un bilet cum dormea pe partea stângă : “Scoală-te de umblă, moş R.., uite la 19:23 vine personalul. S-ar putea să fie ultimul care te duce la copii, căci ei se îndoiesc să mai vină!”

Dar mi-e teamă că la cât de încăpăţânat e şi la cât îi place să viseze .. nu se mai trezeşte